Definita cuvantului turmă
túrmă (-me), s. f. – Ciurdă,, cireadă, herghelie, pîlc. – Mr. turmă, istr. turme. Lat. turma (Pușcariu 1777; Philippide, II, 656; REW 9005), cf. it. torma (logud. truma), friul. torme, alb. turmë). – Der. turmac, s. m. (mînzat sau bivol de doi ani; om scund și îndesat); înturma, vb. (a alătura, a alipi). – Din rom. provin bg. turma (Romansky 130; Capidan, Raporturile, 214), sb., cr. tùrmo, turma (Miklosich, Wander., 8; Candrea, Elemente, 408; Berneker 379); rut. turma (Miklosich, Fremdw., 133), pol. turma, cr. turmar „căruțaș” (pentru transporturile în caravană, sb. turma), bg. turmak „bivol tînăr” (după Conev 56, rom. turmac ar proveni din bg.; dar nu e de conceput că rom. ar fi luat din bg. un cuvînt creat după rom. turmă).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu turmă
ANAPTÍXĂ s. f. modificare fonetică constând în introducerea unei vocale între două consoane într-un cuvânt. (< fr. anaptyxe) Vezi definitia »
MONÁDĂ, monade, s. f. 1. Termen (folosit în filozofia lui Leibniz) pentru a desemna cea mai simplă unitate indivizibilă din care ar fi alcătuită lumea. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade. Vezi definitia »
MENISCÍTĂ s.f. (Med.) Stare patologică, având drept cauză o inflamație a meniscurilor (2) [în DN]. [< fr. méniscite]. Vezi definitia »
COAJĂ s.f. (În gastronomie) Semipreparat de cofetărie-patiserie, din aluat dulce sau sărat, vafă sau bezea (meringue), gata copt, umplut ulterior cu o cremă dulce sau o compoziție sărată. Vezi definitia »
BÚHNĂ s. f. v. bufnă. Vezi definitia »