Definita cuvantului turturea
turtureá (-éle), s. f. – Porumbel-sălbatic, turtucă (Columba turtur). – Var. Trans. turtură, turturică. Mr. túrtură, turtúră, megl. túrtură, tărtură. Lat. turtŭrem (Pușcariu 1779), prin intermediul dim. turturĕlla (Pușcariu 1480; REW 9010), cf. it. tortorella, fr. tourterelle, sau mai probabil direct, cf. it. tortola, sp. tórtola, alb. turtulj. Turturea, ca și turturică, poate fi un dim intern de la turtură, formă rară, abia păstrată (cf. Lacea, Dacor., II, 625; Tiktin presupune dimpotrivă că turtură este formație regresivă, de la turturea). – Der. turturel (var. turturoi), s. m. (bărbătușul turturelei). Din rom. provine bg. turturica (Capidan, Raporturile, 218).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu turturea
MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf. Vezi definitia »
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). Vezi definitia »
eliminarea de sange rosu, nedigerat, provenit din portiunile distale ale tubului digestiv. Vezi definitia »
cărânjeá s.f. (reg.) garofiță de grădină. Vezi definitia »
RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. 1. Diminutiv al lui ramură. 2. (La pl.) Ciupercă comestibilă cu tulpina groasă și cu fructificațiile foarte ramificate (Clavaria botrytis). – Ramură + suf. -ea, -ică. Vezi definitia »