Definita cuvantului ureche
uréche (-chi), s. f. – 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului. – 2. Auz. – 3. Branhie. – 4. Toartă. – Var. urechie. Mr. ureacl’e, megl. urecl’ă, istr. urecl’e. Lat. aurĭcŭla, vulg. orĭcla (Diez, I, 295; Pușcariu 1829; REW 793), cf. it. orecchio, prov. aurelha, fr. oreille, cat. orella, sp. oreja (leonez. orecha, mozarab orilla), port. orelha. Uz general (ALR, I, 53). – Der. urechelniță (var. urecher(n)iță), s. f. (curățitoare de urechi; insectă, Forficula auricularia; plantă, Sempervivum tectorum); urechia, vb. (a trage de urechi); urechială, s. f. (faptul de a urechea); urechiat, adj. (cu urechi mari); urechiță, s. f. (insectă; plantă), în Trans.; urechiușe, s. f. (insectă; ciupercă, Tremella helvelloides).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu ureche
the4441dexonline.ro Vezi definitia »
púșche s. f. – Veziculă dureroasă (pe limbă). – Var. pușcheà, puște(a), puscea. Mr. pușcl’e „ciumă”. Lat. pŭstŭla (Pușcariu 1412; Candrea-Dens., 1486; REW 6867). Rezultatul pușche, normal (ca aurĭcŭla › ureche), a fost indicat de Candrea ca formă ipotetică, dar circulă în mod curent în Munt. (nu apare în ALR, II, 39, care menționează cuvîntul numai în Trans. și Mold.). Necesitatea unui lat. *pŭstĕlla (Pușcariu, Dimin., 172), *pŭstŭlĕlla (Tiktin) sau *pŭstŭlilla (Iordan, Dift., 59) nu este evidentă. Vezi definitia »
potîrníche (potârníchi), s. f. – Pitpalac (Perdix cinerea). – Var. Mold. păturniche. Mr. piturnic’le, pitrunicl’e. Lat. *cotŭrnicŭla, dim. al lui cotŭrnix „prepeliță” (Pușcariu 1364; Candrea-Dens., 1434; Schuchardt, ZRPh., XL, 326). Fonetismul nu este normal. Rezultatul co- › po- a fost interpretat diferit; cu o pronunțare a lui *quoturnix (Densusianu, Hlr., 112; cf. contra Meyer-Lübke, Literaturblatt, XXII, 301); cu rezultatul unei contaminări cu *pernicula, de la pernix (Candrea-Dens., 1434), sau cu perdix › perdricula (Candrea, éléments, 39; Candrea); ca influență a sl. (Rohlfs, Differenzierung, 64). Mr. pare să indice că schimbarea este anterioară rom., cf. paralelismul colombus-palumbus. Vezi definitia »
peréche (peréchi), s. f. – 1. Grup de două obiecte sau persoane. – 2. Tovarăș; soț. – 3. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice. – 4. (Adj.) Par, multiplu de doi. – Var. păreche. Mr. păreacl’e, megl. părecl’ă. Lat. păricŭla (Diez, I, 306; Pușcariu 1266; Candrea-Dens., 1332; REW 6240); cf. it. parecchio, prov. parelh, fr. pareil, sp. parejo, port. parelho. – Der. nepereche, adj. (impar); împerechia, vb. (a forma un cuplu; înv., a opune, a înfrunta; a uni, a combina); împerechetură, s. f. (înv., discordie, vrajbă); desperechia, vb. (a decupla, a lăsa fără pereche). Vezi definitia »
the6780dexonline.ro Vezi definitia »