Definita cuvantului uz
uz (-zuri), s. n. – Întrebuințare. Lat. usus (sec. XIX). – Der. uza, vb., din fr. user; uzaj, s. n., din fr. usage; uzanță, s. f., din fr. usance; uzita, vb. (a folosi), după lat. usitatus; uzual, adj., din fr. usuel, lat. usualis; usucapiune, s. f., din lat. usucapio; uzufruct, s. n., din lat. usufructus; uzufructar, s. m., din fr. usufructaire; uzură, s. f., din fr. usure; uzurar, adj., din fr. usuraire; uzurpa, vb., din fr. usurper; uzurpator, adj., din fr. usurpateur.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu uz
TUNGÚZ, -Ă adj. limbi ĕ = grup de limbi altaice vorbite de popoarele de forestieri și vânători din Europa și Asia septentrională. (< fr. tongouse) Vezi definitia »
BUBURÚZ2, buburuze, s. n. Cocoloș mic și rotund; bobiță. Vezi definitia »
BIBLIOBÚZ s.n. Autobuz amenajat cu o bibliotecă volantă. [< fr. bibliobus]. Vezi definitia »
INFÚZ, -Ă adj. (despre cunoștințe, virtuți) posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. (< fr. infus) Vezi definitia »
AÚZ s. n. 1. Simț cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Auz muzical = aptitudine de a distinge, memora și reproduce corect sunete muzicale. 2. Faptul de a auzi; auzire. La auzul acestor cuvinte s-a supărat. – Din auzi (derivat regresiv). Vezi definitia »