buf (-fi), s. m. – Bufniță. – Var. bufă, bufnă, buh(n)ă, buhniță, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Pușcariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simplă are circulație, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai puțin asemănătoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buhă), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate și cu creațiile expresive bazate pe interj. buf. Vezi definitia »

NĂDÚF (3), nădufuri, s. n. (Pop.) 1. Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; spec. astmă. 2. Căldură mare, înăbușitoare; caniculă, arșiță, zăpușeală. 3. Supărare, necaz, ciudă, mânie. [Var.: (reg.) năduh s. n.] – Din sl. *naduch.. Vezi definitia »

ciuf s. și adj. (reg.) 1. (s.n.) păr mult și zbârlit, nepieptenat; hălăciugă. 2. (s.m.) bufniță, huhurez, ciuhurez. 3. (adj.) cu părul vâlvoi, nepieptenat; ciufulit. 4. (s.n.) numele unui dans țărănesc. 5. (reg.; s.m.) păcălici, măscărici, bufon, ciufelnic. 6. (reg.; s.m. și f.) bărbat sau femeie decăzut(ă), depravat(ă); secătură, vagabond, om fără căpătâi. 7. (reg.; s.m. și f.) om sau femeie urât(ă), pocit(ă), slut(ă). Vezi definitia »

BLUF, blufuri, s. n. Născocire, minciună neizbutită făcută cu scopul de a induce în eroare pe cineva, de a-l intimida. – Engl. bluff. Vezi definitia »

puf (púfi), s. m. – 1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj. – Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat). Vezi definitia »