Definita cuvantului verde
vérde (-e), adj. – 1. Care are culoarea vegetației proaspete de vară. – 2. Proaspăt, tînăr, viguros. – 3. Crud. – 4. Puternic, viteaz. – 5. (Adv.) Clar, deschis, fățiș. – Mr. vearde, megl. verdi, istr. verde. Lat. vĭrdis, în loc de vĭrĭdis (Pușcariu 1874; REW 9368a), cf. it., sp., port. verde, prov., fr., cat. vert, alb. verdë (Philippide, II, 658). Cf. varză. – Der. verdeață, s. f. (culoare verde; zarzavat); verdeț (var. Olt. verdete), s. m. (peștișor de rîu, Phoxinus laevis; nuia); verdare (var. vărdare, Banat vărdaică, verdaică), s. f. (specie de ciocănitoare, Gecinus viridis); verdoi (var. verdoniu), s. m. (virdare, Fringilla chloris); verdișor, s. n. (Mold., țuică, de mentă); verdunc, adj. (verzui; varietate de struguri); verdon, s. n. (Olt., varietate de fasole verde); verziș, s. n. (ramuri cu frunze), cuvînt creat de Alecsandri; verzișor, s. m. (corp de cavalerie creat în Munt. la jumătatea sec. XVII; varietate de mere); verzui (var. verzuriu), adj. (care bate în verde); înverzi, vb. (a redeveni, a se face verde; refl., a se îngălbeni la față); înverzitor, adj. (care înverzește). – Din rom. provine sb. verdun „verzolin” „foarte verde” (Candrea, Elemente, 405).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu verde
gîde (gîzi), s. m. – 1. Călău. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecător. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientală. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. După Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „călău”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s. m. (nume propriu de cîine), pentru a cărui variație vocalică cf. gîză-ghiză; ghidănac, s. n. (ciocan; ciomag); ghidălan, s. m. (vlăjgan); ghiduș, s. m. (caraghios, bufon), cu suf. -uș; ghidușesc, adj. (caraghios); ghidușie, s. f. (caraghioslîc). Ghiduș este considerat de Philippide, Principii, 64 și DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 și la Scriban din mag. büdös „puturos”, de unde provine și săs. bidusch; și de Drăganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidós „păstor de capre”, aluzie la un obicei popular de Crăciun. Nici una din aceste explicații nu ni se pare convingătoare. Vezi definitia »
de ce pluralul la acest cuvant este „halte”, doar are o forma asemanatoare cu „hartă”- la care pluralul este „hărți”, sau „baltă” – „balți”? Vezi definitia »
pătrúnde (pătrúnd, pătrúns), vb. – 1. A intra, a se băga. – 2. A străbate, a străpunge. – 3. A găuri, a înțepa. – 4. A-și face loc, a-și croi drum, a se face cunoscut. – 5. A scruta, a descoperi. – 6. A impresiona. – Mr. pitrundu, pitrumșu, pitrundere. Lat. pertundĕre (Pușcariu 1290; Candrea-Dens., 1362; REW 6435), cf. it. pertugio „gaură strîmtă”, logud. pertungere „a găuri” (Wagner 112). După părerea abandonată a lui Diez, Gramm., I, 444, din lat. pertrudĕre, cu n ca în mărunt, cărunt. – Der. pătrunzător, adj. (penetrant; perspicace); nepătruns, adj. (impenetrabil). Vezi definitia »
BALONZÁIDE s. n. v. balonzaid. Vezi definitia »
ráde (rád, rás), vb. – 1. A răzui. – 2. A șterge, a îndepărta un strat, a elimina. – 3. A se bărbieri. – 4. A tăia, a bara cu o linie. – 5. A smulge, a extirpa, a suprima. – 6. A despuia pe cineva de bani. – 7. A condamna pe cineva. – 8. A respinge, a trînti la un examen. – 9. (Cu pron. o) A o șterge, a-și lua tălpășița. – 10. (Refl.) A minți, a exagera. – Mr. (a)rad(ere). Lat. radĕre (Pușcariu 1422; REW 6987), cf. prov. raire, v. fr. rere, cat. raure, sp. raer. Este dubletul lui radia, vb. (a anula, a suprima), din fr. radier, cf. radier, s. n. (gumă de șters), din germ. Radier(gummi). Cf. raz și der. sale. Sensul 9, care s-a încercat să fie explicat prin intermediul țig. (cf. art. următor), are un semantism normal, cf. a o tunde, a o șterge. Pentru semantismul sensului 10, cf. bărbier „frizer și mincinos”. – Cf. raz. Der. ras, adj. (șters, bărbierit; adv., a ras); răsătură, s. f. (bărbierit; răzuire; răzătură); neras, adj. (nebărbierit); răsură, s. f. (răzătură; răsătură de aluat și pîine făcută cu ea; cocoloși de brînză care se formează în zer; dureri de naștere; înv., contribuție suplimentară din care se plăteau slujbele publice, reprezenta în 1783 35% din impozitul de bază), poate direct din lat. rasūra (Pușcariu 1449; REW 7081), cf. fr. rasure, sp. rasura; răsunoi, s. n. (Banat, Trans., aluat ras de pe vas). Răsură, s. f. (măceș, Rosa canina) trebuie să fie cuvînt identic cu cel anterior, dar nu din cauza mîncărimii produse de fructul său (Tiktin), ci poate pentru că crește la marginea pădurilor sau pe lîngă ziduri (după Scriban, din lat. rǒsŭla „trandafir”). Vezi definitia »