Definita cuvantului vergură
vérgură (-re), s. f. – Virgină. – Mr. virghiră. Lat. virgo, virgĭnis (Koerting 10209; Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1860; Tiktin; REW 9364), dar fonetismul nu este clar. Pușcariu propune să se pornească de la un lat. *virgŭla și Capidan, Raporturile, 553, explică mr. prin alb. virgir. Tiktin se gîndește la un paralelism cu țărm(uri), care nu pare posibil, căci în acest caz nu s-ar aplica o terminație n. -uri. Înv., este dubletul lui virgin, adj. neol., de la același cuvînt lat. Der. virginal, adj., din fr. virginal; virginitate, s. f., din fr. virginité.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu vergură
REMITÉNTĂ adj. f. v. remitent1. [DOOM 2] Vezi definitia »
PUTINÍCĂ, putinele, s. f. Diminutiv al lui putină. [Pl. si: putinici] – Putină + suf. -ică. Vezi definitia »
CÁMĂ s. f. proeminență pe un ax servind spre a ridica, pentru o anumită fracțiune din perioada de mișcare a axului, o tijă. (< fr. came) Vezi definitia »
SUBTÉMĂ, subteme, s. f. Temă subordonată unei teme principale; diviziune a unei teme. – Sub1- + temă. Vezi definitia »
ETICHÉTĂ s. f. I. 1. bucată mică (de hârtie) care se aplică pe un obiect și pe care se indică conținutul, destinația etc. 2. (fig.) titlu, calitate în care se prezintă cineva sau ceva. 3. (inform.) semn sau ansamblu de semne pentru a identifica o anumită instrucțiune în programul unui calculator; marcă1 (5). II. ceremonial uzual al curților monarhilor, în relațiile diplomatice etc. ◊ reguli, norme de purtare în raporturile dintre persoane de familie nobilă; norme de politețe. (< fr. étiquette) Vezi definitia »