BALZAC, Honoré de (1799-1850), romancier francez. Scriitor de prodigioasă fecunditate (c. o sută de nuvele și romane, reunite sub titlul „Comedia umană”). A configurat un vast și viguros tablou critic al societății franceze sub Restaurație, sesizînd cu o rară intuiție raporturile social-economice (declinul aristocrației, ascensiunea burgheziei, obsesia banului). Pictor de moravuri și de caractere, unul dintre cei mai mari creatori de tipuri vii, bine individualizate; a excelat în descifrarea legăturilor existente între fizionomia spirituală a eroilor și mediul în care trăiesc aceștia. În opera lui B., fantezia romantică se îmbină cu forța observației realiste, cu exactitatea științifică a descrierilor și a analizei psihologice. A avut o covîrșitoare influență asupra evoluției romanului. Op. pr.: „Gobseck”, „Pielea de sagri”, „Eugénie Grandet”, „Moș Goriot”, „Cézar Birotteau”, „Țăranii”, „Iluzii pierdute”, „Verișoara Bette”, „Vărul Pons”. Vezi definitia »

plimbác s.n. (reg.) drum pe care coboară porcii mistreți spre o curmătură. Vezi definitia »

BAGEÁC, bageacuri, s. n. v. bageacă. Vezi definitia »

INTRACARDIÁC, -Ă adj. în, din interiorul inimii. (< fr. intracardiaque) Vezi definitia »

MÂRZÁC, mârzaci, s. m. Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. Vezi definitia »