RETÓRIC, -Ă, retorici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu de justețea ideilor expuse printr-o argumentație bogată, riguroasă, pusă în valoare de un stil ales; ansamblul regulilor care ajută la însușirea acestei arte. ◊ Figură retorică = formă expresivă a vorbirii, care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă vigoare și caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamație emfatică, elocvență amplă și afectată. 2. Adj. Care aparține retoricii (1), privitor la retorică. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic, afectat. [Var.: (înv.) ritórică s. f.] – Din (1) ngr. ritóriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique, (2) lat. rhetoricus, it. retorico, fr. rhétorique, ngr. ritorikós, germ. rhetorisch. Vezi definitia »

PREROMÁNTIC, -Ă, preromantici, -ce, adj. Care aparține preromantismului, privitor la preromantism. – Din fr. préromantique. Vezi definitia »

ANAGLÍFIC, -Ă adj. anagliptic. (< germ. anaglyphisch) Vezi definitia »

HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. [Pr.: -po-ie-] – Din fr. hématopoïétique. Vezi definitia »

SULFOCIANHÍDRIC adj. acid ~ = acid anorganic, gaz instabil, solubil în apă; acid sulfocianic. (< fr. sulfocyanhydrique) Vezi definitia »