TROCÚȚĂ, trocuțe, s. f. Diminutiv al lui troacă. – V. troacă. Vezi definitia »

CLÍSĂ, clise, s. f. 1. Pământ argilos îmbibat cu apă, cu care formează o pastă cleioasă; p. gener. argilă. 2. (Reg.) Pâine nedospită sau necoaptă bine; aliment cleios, fără gust. 3. (Reg.) (Bucată de) slănină. – Din bg. klisa. Vezi definitia »

PIÁȚĂ s.f. I. 1. Loc, spațiu întins, descoperit, unde se întâlnesc și se întretaie mai multe străzi într-un oraș. 2. Loc unde se vând și se cumpără mărfuri cu amănuntul (mai ales alimente); târg. II. Categorie economică a producției de mărfuri în care își găsește expresie totalitatea actelor de vânzare-cumpărare privită în unitate organică cu relațiile pe care le generează și în conexiune cu spațiul în care se desfășoară. [Pron. pia-ță, pl. piețe. / < it. piazza]. Vezi definitia »

círtă (círte), s. f. – 1. Trăsătură. – 2. Cantitate mică, pic. – 3. Moment, secundă. Sl. črŭta (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, 56; Pușcariu, Dacor., VIII, 349); cf. ciort, care aparține aceleiași rădăcini. După Edelspacher 12, din rom. provine mag. csirta. Din aceeași familie fac parte ciorsăi; certat, adj. (tăiat), din sl. čertŭ (Pușcariu, Dacor., IV, 680); cest, s. n. (înv., bucată, fragment, crîmpei), din bg. čest (Tiktin). Vezi definitia »

chiúlă, chiúle, s.f. (reg.) trunchi de molid (destinat tăierii cu joagărul în groși sau băloani). Vezi definitia »