CHIUL, chiuluri, s. n. (Fam.) Sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; p. ext. înșelătorie. ◊ Loc. vb. A trage chiulul = a) a chiuli; b) a nu-și ține cuvântul dat. A-i trage (cuiva) chiulul = a păcăli, a înșela (pe cineva). – Din fr. [tirer au] cul. Vezi definitia »

managementul stiintific al productiei Vezi definitia »

de-a-dreptul Vezi definitia »

TENTÁCUL s. n. fiecare dintre apendicele mobile, nearticulate ale unor animale acvatice, care servesc ca organ tactil, prehensil și de mișcare. (< fr. tentacule, lat. tentaculum) Vezi definitia »

AURÍCUL¹ s. n. fiecare dintre cele două compartimente superioare ale inimii; atrium (3). (< fr. auricule, lat. auricula) Vezi definitia »