TÁBLĂ¹, table, s. f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje și a altor obiecte. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie (1). ◊ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă (2). ◊ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). 4. Tabel (1). ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table). Vezi definitia »

POÁMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță de vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-cânelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma. Vezi definitia »

ACETILCOLÍNĂ s.f. (Chim.) Substanță organică secretată de terminațiile fibrelor nervoase. [< fr. acétylcholine]. Vezi definitia »

crátiță (crátițe), s. f. – 1. Vas de bucătărie de gătit. – 2. (Arg.) Slujnică. Origine necunoscută. Pare a fi cuvînt sl. Candrea și Scriban îl pun în legătură cu bg. kratičĭka „puțin înalt”, sb. kratica „scurtare”, cratița fiind un vas scund. După Meyer 129, din sl. gratičĭka „grație”. Vezi definitia »

ȘVĂBOÁICĂ, șvăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația compusă mai ales din germani, colonizați în mod succesiv în Banat și în Transilvania prin sec. XVIII. – Șvab² + suf. -oaică. Vezi definitia »