Definita cuvantului etapă
ETÁPĂ, etape, s. f. 1. Interval de timp, stadiu în dezvoltarea unui proces, caracterizat, de obicei, prin evenimente importante; fază. 2. Distanță străbătută de o unitate în marș în curs de 24 de ore. 3. Porțiune determinată dintr-o competiție sportivă de mare fond, care trebuie parcursă fără oprire. ♦ Interval de timp în ciclul anual de antrenament. ♦ Fiecare dintre părțile unei competiții sportive care se dispută pe o durată mai mare de timp. – Din fr. étape.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu etapă
strúngă (-gi), s. f. – 1. Deschizătură de ieșire din țarcul oilor, portiță prin care poate trece numai o oaie. – 2. Țarc, ocol la oi. – 3. Defileu, chei. – 4. Gaură, deschizătură. – 5. Strungăreață. – Mr., megl. strungă. De la strung, în sensul de „dispozitiv care execută frecare”, fiindcă strungă face ca oile să treacă frecînd stîlpul portiței sau pe ciobanul care așteaptă lîngă el. Pentru semantism, cf. sp. torno „instrument care face să treacă obiectele printr-un spațiu închis”, chiar dacă nucleul semantic al sp. este diferit. Sensul lui strung și strungă este același de „lucru care roade” și este natural, dacă ne gîndim că sursa comună este sl. strugati „a răzui”, cf. struji. Totuși pentru acest cuvînt s-au propus etimoane foarte diferite. Din a strînge „a închide” (Miklosich, Slaw. Elem., 47), dificil fonetic. – Din alb. strungë (Miklosich, Slaw. Elem. im Magyar, 35) e același lucru, deși alb., în opinia lui Miklosich, depinde de stragoń ‹ lat. stringĕre. Dintr-o rădăcină indoeurop. *strng- (Jokl, Sb. Wien, CLXVIII, I, 89; Barič, Albanorum St., I, 105); dintr-o rădăcină *sru- „a fugi” (Philippide, II, 735); din gr. στενυγά „îngustime” (Diculescu 198) sau *στρόγγα (Drăganu, Românii în veac. IX-XIV, 60; cf. Tamás, Archiv. Europ. Centro-Orient, II, 269); dintr-o rădăcină tracică *struma „curgătoare” (Pascu, I, 191); cf. Scriban; din lat. ruga contaminat cu v. germ. stranga (Giuglea, Dacor., II, 340-3). În general se admite că este cuvînt foarte vechi și că în rom. s-a răspîndit în alte idiomuri balcanice și orientale, cf. Tiktin și Candrea, și Rosetti, II, 122. Uz general (ALR, I, 31). Der. strungar, s. m. (cioban care mînă oile prin strungă); strungăreață, s. f. (răritură la dință; ciubăr de muls oile). Din rom. provin negreșit toate formele cu infixul n, ca ngr. στρούγγα (Meyer, Neugr. St., II, 79; Murnu, Lehnw., 43), alb. strungë (Meyer 418), ceh., slov., rut. strunga, pol. strąga, mag. ezstrenga (Candrea, Elementele, 401), ven. strunga (Tiktin). Formele fără infix nazal (bg. străga, sb. straga) pot proveni și ele dintr-o formă anterioară nazalizării, cf. strug față de strung, sau din sl. Vezi definitia »
HIDROSCÁLĂ s. f. suprafață de apă amenajată cu instalațiile necesare decolării și amerizării hidroavioanelor. (< fr. hydroescală) Vezi definitia »
BÁMĂ, bame, s. f. Plantă leguminoasă al cărei fruct de culoare verde, acoperit cu perișori și plin de semințe, se folosește în alimentație; fructul acestei plante (Hibiscus esculentus). – Tc. bamja, bamje. Vezi definitia »
pováță (povéțe), s. f. – 1. (Înv.) Călăuzitor, persoană care conduce. – 2. (Înv.) Acțiunea de a îndruma. – 3. Sfat, îndemn, orientare. Sl., cf. pol. powodca „călăuză”, rus. povodec „călăuză”, bg. povodica, din sl. povesti, povedą „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Weigand, BA, III, 109). Pentru fonetism (povață), cf. Graur, BL, III, 47. Legătură cu sl. pavĭcĭ „drum” (Crețu 358) este improbabilă. – Der. povăț, s. n. (Mold., sfat); povățui, vb. (a sfătui; a conduce, a călăuzi); povățuitor, s. m. (înv., comandant; sfetnic). Vezi definitia »
COLÍTĂ, colite, s. f. Inflamare acută sau cronică a colonului4, manifestată prin dureri abdominale și tulburări digestive. – Din fr. colite. Vezi definitia »