dóică (dóici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță. Vezi definitia »

DOMINÁNȚĂ s. f. 1. caracter, element dominant într-un ansamblu; preponderență. 2. (biol.) capacitate a unei gene de a se manifesta fenotipic. (< fr. dominance) Vezi definitia »

MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre. Vezi definitia »

TÉHNICĂ, tehnici, s.f. v. tehnic (II). [DEX'98] Vezi definitia »

dimineáță (-éțe), s. f. – Partea de început a zilei, cuprinsă între răsăritul soarelui și prînz. – Mr. dimineață, dumneață, megl. dimineațata, istr. demaręțę. Lat. mane (Pușcariu 1083), fie prin intermediul unei compuneri *de mane cu suf. -eață (Pascu, Suf., 29; Iordan, Dift., 56), fie de la un lat. *demanities sau *demanitia (Lambrior 100; Candrea-Dens., 1117; REW 2458; Tiktin; Candrea). Compunerea *de mane este atestată de it. domani, fr. demain, cat. dema. Rezultatul normal a fost demîneață (sec. XVI-XVII), care a suferit apoi o asimilație. Comp. disdedimineață (înv., dinz(i)dedimineață), adv. (din zori), se consideră ca fiind compus cu *de ipso, cf. ins, adins (Pușcariu 504; Tiktin; Candrea; Scriban). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112 și REW 2458 au preferat mai apoi cu de zi de dimineață. Mai curînd este ultima urmă a unui cuvînt dispărut, dis, conservat în mr. dis „jumătate” (‹ lat. divisus, după Pascu, I, 76), cf. mr. tu disa di cale „la jumătatea drumului”. În acest caz, dis de dimineață ar însemna „la mijlocul dimineții”, cu semantismul alterat modern. Cf. disdenoapte (var. dins(ă)denoapte), care apare, ca dis(de)dimineață, în sec. XVII. Vezi definitia »