TÁINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. ◊ Loc. adj. si adv. (Înv.) De taină = intim, particular. (În religia creștină) Cina cea de taină = masa luată de Hristos cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii. (Expr.) A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim. ◊ Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiță. 4. (Bis.; în sintagma) Sfintele taine sau cele șapte taine = cele șapte ritualuri sau acte de cult din religia creștină (botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul), prin care credincioșii consideră că li se transmite harul divin. – Din sl. tajna. Vezi definitia »

falconifórmă s. f., g.-d. art. falconifórmei; pl. falconifórme Vezi definitia »

POLIMIOZÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație concomitentă a mai multor mușchi. [Pron. -mi-o-. / < fr. polymyosite, cf. gr. polys – numeros, mys – mușchi]. Vezi definitia »

PÚSTULĂ, pustule, s. f. 1. (Med.) Leziune a pielii care se prezintă ca o veziculă plină de puroi. ◊ Pustulă malignă = formă de localizare pe piele a antraxului. 2. (Bot.) Veziculă care se formează pe tulpina sau pe frunzele plantelor atacate de ciuperci parazite. – Din lat. pustula, fr. pustule. Vezi definitia »

DUMÍNECĂ s. f. v. duminică. Vezi definitia »