prisácă (prisắci), s. f. – 1. Runc, pădure tăiată. – 2. Rariște, poiană. – 3. Stupină. – Var. Mold. priseacă. Sl., cf. bg. prĕsĕk, cr. presĕka, din sl. prisĕkati „a tăia” (Cihac, II, 293; Conev 41; Iordan, Dift., 79). – Der. prisăcar, s. m. (apicultor); prisăcărie, s. f. (apicultură); prisăcărit, s. m. (înv., impozit pe stupi). Mai ales în Mold. Vezi definitia »

MONSTRÁNȚĂ s.f. Casetă de cristal, încadrată într-o somptuoasă montură de argint sau chiar de aur bătut cu pietre prețioase, în care se păstrează hostia în bisericile catolice. [< germ. Monstranz, fr., engl. monstrance]. Vezi definitia »

cújdă (-de), s. f. – (Trans.) Arnică (Arnica montana). Sl., cf. sb. kuždrav „încrețire”. Vezi definitia »

cúcă³, cúci, s.f. (înv.) 1. căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene de struț, pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii români în timpul ceremoniilor. 2. autoritate supremă, stăpânire domnească. Vezi definitia »

arameáncă s. f., pl. arameénce Vezi definitia »