Definita cuvantului brâncă
BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mână ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuriVar.: brânci s. m.] – Lat. branca.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu brâncă
ROTÍLĂ, rotile, s. f. 1. Rotiță. 2. Fiecare dintre cele două roți ale cotigii plugului; p. gener. (la pl.) cotiga plugului. – Roată + suf. -ilă. Vezi definitia »
CARÚNCULĂ s.f. Mică formație anatomică, proeminentă, colorată de obicei în roșu; nodul. [< fr. caroncule, engl. caruncula, cf. lat. caruncula – bucățică de carne]. Vezi definitia »
potrívă s. f. – Seamăn, pereche. – De o potrivă, la fel. – Împotrivă (‹ în potrivă), contra. – Dimpotrivă (‹ din potrivă), din partea opusă. – Var. înv. protivă. Sl. protivŭ „contra” (Cihac, II, 297). – Der. potrivi, vb. (înv., a confrunta, a compara; a proporționa, a egala; a fasona, a regla; a pune în ordine, a compune; a da gust, a doza; a alătura, a împerechea; refl., a conveni, a coincide; refl., a-i veni bine; refl., a ajunge din urmă, a dori egalitate; refl., a da importanță); potriveală, s. f. (asemănare; coincidență, conformitate); nepotriveală (var. nepotrivire), s. f. (diferență, nepotrivire, dezacord); potrivit, adj. (corespunzător, conform; oportun; mijlociu); nepotrivit, adj. (inoportun, inadecvat, nelalocul său); potrivnic (var. protivnic), adj. (înv., egal, asemănător; rival, adversar, opus), din sl. protivĭnikŭ „opus”; protivnie, s. f. (înv., opoziție, dușmănie); împotrivi, vb. (a se opune; refl., a se înfrunta, a rezista), cf. sl. potriviti, protiviti „a rezista”; împotriveală, s. f. (rezistență); împotrivitor, adj. (care se opune). Vezi definitia »
CONCORDÁNȚĂ s.f. 1. Faptul de a concorda; potrivire, acord. ◊ Concordanța relațiilor de producție cu caracterul forțelor de producție = lege economică potrivit căreia relațiile de producție trebuie să corespundă cu caracterul forțelor de producție; concordanța timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează acordul timpului verbului dintr-o propoziție dependentă cu timpul verbului din propoziția regentă. 2. (Geol.) Raportul dintre două strate sau serii de strate care s-au sedimentat continuu. [Cf. fr. concordance, it. concordanza]. Vezi definitia »
sigurítă, siguríte, s.f. (înv.) asigurare (din punct de vedere economic). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z