hánță (hánțe), s. f. – 1. Cîrpă, zdreanță. – 2. Haină zdrențuită. – 3. Gură, limbă. – 4. Femeie stricată. – 5. Cățeluș. – 6. Om zăpăcit, aiurit. Creație expresivă, cf. fleoarță, treanță, hoandră, cu aceleași sensuri. După DAR, ar fi o contaminare a lui handră cu sdreanță. Drăganu, Dacor., III, 708, pleacă de la săs. hânts „vedenie, arătare”; Candrea, de la rut. hanca „gloabă, mîrțoagă” cf. Scriban. Hanț, s. n. (cadavru; mîrțoagă; bucată; Trans., fîșie) trebuie să fie doar o var. – Der. hănțui, vb. (a sfîrteca), pe care Cihac, II, 134, îl pune în legătură cu ceh. hantovati „a face pe măcelarul”; hănțălui, vb. (Bucov., a deranja, a importuna); hănțău, s. n. (masa celui care face căruțe); hănțușcă, s. f. (șmecheră, golancă); hoancă (var. hoantă, hoanghină, hoarcă), s. f. (babă); hoarță, s. f. (hîrb), cf. fleoarță; honțăni, vb. (a se agita). – Din rom. pare a proveni rut. hance (Miklosich, Wander., 16). Vezi definitia »

CONTRAREFÓRMĂ, contrareforme, s. f. Mișcare inițiată în sec. XVI de Biserica catolică împotriva reformaților și a reformei religioase. – Din fr. contre-réforme. Vezi definitia »

MUZEOTÉHNICĂ s.f. Ansamblu de metode și mijloace folosite aplicativ în cadrul muncii muzeale. [Cf. it. museotecnica]. Vezi definitia »

spintecătură, spintecături s. f. (vulg.) prostituată. Vezi definitia »

corlátă (-te), s. f. – 1. Balustradă, parapet. – 2. Policioară în jurul cuptorului, prichici. – 4. Iesle. – 5. Poliță, dulap. – 6. Ogradă, ocol, îngrăditură. Mag. korlát „ocol, îngrăditură” (Cihac, II, 493). Întrucît -t indică uneori acuz., s-a reconstituit o formă *korlá de unde corlă, s. f. (Trans. și Mold., ogradă, îngrăditură), cuvînt pe care Lahovary 316, îl consideră anterior fazei indoeurop. După Scriban, ar fi cuvînt gepidic, înrudit, cu germ. Quer-latte, și mag. ar proveni din rom. Vezi definitia »