SCẤRBĂ, scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. (Fam.) Epitet pentru o ființă murdară, dezgustătoare sau josnică, mârșavă; p. ext. epitet pentru o ființă neînsemnată. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 3. (Reg.) Întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 4. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĩ. Vezi definitia »

CHENÓZĂ sau KENÓZĂ ({s} gr. kenosis „golire”) s. f. (REL.) Consecință a unirii ipostatice, constînd în lipsirea sau „golirea” lui Iisus Hristos de slava avută înainte de întrupare și asumarea firii omenești sau coborîrea lui la starea de om, ferit însă de păcat; reversul c. este îndumnezeirea firii omenești din Iisus Hristos. Vezi definitia »

HURDUCĂIÁLĂ, hurducăieli, s. f. Zdruncinătură, zguduire; zgomot produs de ceva care (se) hurducă; hurducătură. [Pr.: -că-ia-] – Hurducăi + suf. -eală. Vezi definitia »

protipendádă (-de), s. f. – Marea aristocrație, clasa privilegiată. – Var. protipenda. Ngr. τῆς πρώτης πεντάδος „primul din cinci”, pentru că vechea aristocrație se împărțea în cinci clase (Tiktin). – Der. protipendat, s. m. (boier de rangul întîi). Vezi definitia »

schimbúră s.f. (reg.; în loc. vb.) a face o schimbură = a schimba. Vezi definitia »