PÁNĂ¹, pene, s. f. I. 1. Fiecare dintre formațiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecția lui și la zbor, compusă dintr-un cotor pe care sunt așezate simetric, de-o parte și de alta, fire (pufoase). ◊ Expr. Ușor în pene = îmbrăcat subțire, sumar; p. ext. prost îmbrăcat, zdrențăros. Smuls de pene = rușinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ◊ Compuse: pana-zburătorului = plantă erbacee cu frunze păroase, și cu flori mari, violete sau albe, fără miros (Lunaria annua); pana-gâștei = specie de mușchi cu tulpina dreaptă, cu ramuri arcuite și inegale, formând tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene¹ (I 1) sau aripă care servește la diverse scopuri practice gospodărești. 2. (La pl.) Pene¹ (I 1) de pasăre sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. așternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pană¹ (I 1) de gâscă, ascuțită și despicată la vârf, întrebuințată altădată ca instrument de scris cu cerneală; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce servește la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv făcut din cotor de pană¹ (I 1), care servește să țină cârligul undiței la adâncimea dorită. 5. Podoabă din pene¹ (I 1), care se poartă la pălărie, în păr etc. ♦ (Pop.) Podoabă pentru pălărie făcută din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pană = categorie în care intră boxerii între 54 și 57 kg, luptătorii între 57 și 63 kg etc. II. 1. Piesă de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuințată la despicarea lemnelor, la detașarea unor bucăți dintr-un material, la fixarea sau la înțepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de mașini, a unor elemente de construcție etc. ♦ (Tipogr.) Piesă care se intercalează între matrițele de linotip, pentru a le spația. ♦ Felioară de slănină cu care se împănează carnea ce urmează să fie friptă. 2. Partea ciocanului, opusă capului, prelungită și subțiată spre vârf. ♦ Partea lată, plată a unor obiecte, instrumente etc.; lamă. 3. Bețișor cu care se strânge frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana căpăstrului sau pană de căpăstru = ștreang sau curea cu care se priponește calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical și asupra căreia se exercită presiunea apei când se schimbă direcția de mișcare a navei. 6. Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pană de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. și reg.) peánă s. f.] – Lat. pinna. Vezi definitia »

MAHMUREÁLĂ, mahmureli, s. f. Faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsă de bună dispoziție; buimăceală, mahmurie. – Mahmur + suf. -eală. Vezi definitia »

OLÍVĂ s.f. 1. (Rar) Măslină. 2. Obiect având forma unei măsline. ♦ Piesă folosită în fonetica experimentală, care se introduce în nas pentru a se înregistra suflul nazal. 3. (Arhit.) Ornament de formă alungită asemănător unei măsline. 4. Formație anatomică proeminentă și rotunjită. ♦ Proeminență rotunjită situată în partea superioară și laterală a bulbului rahidian. [< fr. olive, germ. Olive, lat. oliva – măslină]. Vezi definitia »

ANALÍZĂ (‹ fr., lat. m.) s. f. 1. Descompunere reală sau mintală a unui obiect, fenomen sau a relațiilor dintre obiecte, fenomene etc., în părțile lor componente, în scopul cunoașterii; examinare amănunțită, parte cu parte, a unei probleme, a unui obiect de studiu. V. sinteză. ♦ A. psihologică = modalitate de investigare prin diverse procedee (descriere, introspecție, monolog interior etc.) a conștiinței, a trăirilor sufletești, a raporturilor omului cu mediul. (SOCIOL.) A. funcțională = metodă de cercetare punînd accentul pe evidențierea articulațiilor reciproce ale elementelor și pe descrierea traiectoriei ce caracterizează dinamica de ansamblu a obiectului considerat. A. sistemică = metodă dezvoltată în cadrul teoriei generale a sistemelor. A. de conținut = ansamblu de tehnici aplicate comunicărilor orale sau scrise ale indivizilor, în vederea interpretării lor științifice. A. critică = procedeu de studiu al lucrărilor literare, prin punerea în lumină a elementelor constitutive; analiză de text. A. chimică = procedeu pentru stabilirea compoziției chimice (calitative sau cantitative) a substanțelor cu ajutorul unor reacții chimice specifice sau pe baza proprietăților fizico-chimice specifice. A. conformațională = domeniu al stereochimiei care studiază proprietățile fizice și chimice ale conformerilor, stabilind conformația privilegiată. A. biochimică = procedeu de cercetare care pune în evidență o substanță chimică aflată într-un lichid organic; este folosită curent în clinică pentru decelarea unor tulburări ale metabolismului. A. biologică = operație prin care se determină acțiunea fungicidă sau insecticidă a produselor chimice destinate combaterii bolilor sau dăunătorilor. A. economică = cercetare obiectivă (cantitativă sau calitativă) bazată pe descompunerea în elementele componente ale proceselor și fenomenelor economice, a factorilor de influență în scopul cunoașterii științifice a întregii activități economice. A. contabilă = stabilirea pe bază de documente, în mod distinct pentru fiecare operațiune economică, a conturilor corespondente și a părților acestora (debit sau credit) în care urmează să se înregistreze concomitent aceleași sume; stabilirea corelației dintre pozițiile (posturile) de bilanț. A. marginală = cercetare bazată pe folosirea multiplicatorilor, a metodelor calculului diferențial și integral în studierea fenomenelor economice. 2. A. statistică = stabilirea și explicarea legăturilor și legităților în dezvoltarea fenomenelor de masă, pe bază de date obținute prin observare și prelucrare statistică. 3. (TELEC.) Analiza imaginii = descompunerea unei imagini în elemente simple, susceptibile de a fi transformate în semnale electrice transmisibile individual; este utilizată în televiziune, telefotografie etc. 4. A. matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele și aplicațiile lor (ex. derivatele, diferențialele, integralele etc.), precum și relațiile în care intervin acestea. Bazele a.m. au fost puse de Newton și Leibniz prin introducerea calculului diferențial și integral. Dezvoltări ulterioare se datorează Euler, Cauchy, Riemann, Cantor etc. A. numerică = ramură a matematicii care studiază rezolvarea numerică a problemelor și evaluarea erorilor ce pot să apară în soluțiile bazate pe metode de calcul aproximativ. A. funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul spațiilor vectoriale, topologice și al funcțiilor definite pe aceste spații. Contribuții în a.f. au adus V. Voltera, D. Hilbert și St. Banach. A. combinatorie (combinatorială) = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, combinările și problemele în care este necesară numărarea diverselor posibilități de ordonare a unor elemente, după reguli date. A. factorială v. factorial. 5. (FIZ.) Determinare a gradului și a planului de polarizare a luminii. ♦ A. armonică = descompunere a unei mărimi periodice nesinusoidale într-o sumă de armonice. A. spectrală v. spectral. 6. (INFORM.) A. informației = atribuirea de indicatori pentru fiecare element memorat care să reflecte informația stocată. 7. A. granulometrică v. granulometrie. Vezi definitia »

MIGDÁLĂ, migdale, s. f. Fruct al migdalului, de formă alungită, al cărui sâmbure, cu gust dulce sau amar, este comestibil; p. restr. sâmburele acestui fruct. – Migdal + suf. -ă. Vezi definitia »