ANTECÁLĂ s. f. parte a calei unei nave, sub nivelul mării. (< it. antecala) Vezi definitia »

JUBÁRTĂ s.f. (Zool.) Cetaceu din mările arctice. [< fr. jubarte]. Vezi definitia »

METABÓLĂ I. adj. (despre insecte) care suferă metamorfoză. II. s. f. 1. (în muzica elină) modificare (accidentală) a modului sau a genului. 2. procedeu retoric prin care se repetă cuvintele spuse anterior, dar în altă ordine. (< fr. métabole, gr. metabole) Vezi definitia »

ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ Faptul de a nota absența (1) cuiva; (concr.) semn cu care se notează absența (1) cuiva. 2. Fig. Neatenție, distracție; indiferență. – Fr. absence (lat. lit. absentia). Vezi definitia »

ápă (ápe), s. f. – 1. Lichid incolor care formează unul din învelișurile Pămîntului. – 2. Masă de apă, rîu, pîrîu, lac, mare. – 3. Lichid, umoare, secreție. – 4. Reflexe schimbătoare ale obiectelor care strălucesc. – Mr. apă, megl. apă, apu, istr. ape. Lat. ăqua (Pușcariu 91; Candrea-Dens.; REW 570; DAR); cf. it. acqua (sard. abba, engad. ouua), v. prov. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, port. agoa. Sensul 4, comun celorlalte limbi romanice, este propriu și ngr. νερό; uzul ngr. are și alte corespondențe cu rom., cf. a ști (ca) pe apă, ngr. ξέρω σὰ νερό; sau a nu fi în apele sale, ngr. χάνω τὰ νερό μου. Cf. apos. Der. apar, s. m. (sacagiu), pe care Pușcariu 92 și REW 572a îl derivă direct din lat. aquarius, dar care este mai curînd der. internă, pe baza suf. de agent -ar, cf. REW 570; DAR; Graur, Noms dágent, 90; Rosetti, I, 159; apăraie, s. f. (inundație); apătos, adj. (apos), formație internă în care suf. -os (‹ lat. ōsus, cf. apos) pare să se fi confundat cu terminația -tos de la vîrtos, muntos, sănătos etc. (Pușcariu 95 și DAR propun un prototip lat. *aquatōsus, care nu pare a fi mai clar); apătoșa, vb. (a țîșni apă, a se umple de apă); apșoară, s. f. (rîușor, pîrîu). Vezi definitia »