Definita cuvantului sită
SÍTĂ, site, s. f. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru și folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o țesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal și care servește la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, încețoșat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul și în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manșon făcut dintr-o țesătură de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obține o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinație de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă și care se așază în fața peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. – Din sl. sito.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu sită
HIDRAZÍNĂ, hidrazine, s. f. Combinație chimică a azotului cu hidrogenul, care se prezintă ca un lichid incolor ce fumegă în aer și se folosește ca antioxidant, reducător, combustibil pentru rachete etc. – Din fr. hydrazine. Vezi definitia »
BRIZÁNȚĂ s. f. Proprietate a unui exploziv de a fi brizant. – Din fr. brisance. Vezi definitia »
cetîrnă (-ne), s. f. – Canal, țeavă de scurgere.- Var. ceatîrnă, ceternă. Mag. csatorna (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 169; REW 195), din lat. cisterna. Este dublet de la neol. cisternă, din fr. Circulă mai ales în Trans.; cf. sb. čatrnja. Vezi definitia »
CULÁSĂ, culase, s. f. 1. Piesă de metal care închide cilindrii unui motor cu ardere internă. 2. Partea de dinapoi a țevii unei arme de foc (pe unde se încarcă arma). [Var.: chiulásă s. f.] – Din fr. culasse. Vezi definitia »
dóică (dóici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z