Definita cuvantului antoniu
ANTONIU (MARCUS ANTONIUS) (c. 82-30 î. Hr.), general și on politic roman. Locotenent al lui Cezar, membru, alături, de Octavian și de Lepidus, al celui de-al doilea triumvirat (43 î. Hr.). Victorios la Philippi (42 î. Hr.) asupra lui Brutus și Cassius. S-a căsătorit cu Cleopatra VII, regina Egiptului. Înfrînt de Octavian în bătălia de la Actium (31 î. Hr.), s-a sinucis la Alexandria.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu antoniu
OPRÓBRIU s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium. Vezi definitia »
NIÓBIU s. n. Element chimic, metal rar alb-cenușiu, dur, lucios, foarte rezistent la aer și la acțiunea agenților chimici. [Pr.: ni-o-] – Din fr. niobium, germ. Niobium. Vezi definitia »
TITANOTÉRIU s. m. mamifer mare și greoi fosil, având craniul cu două protuberanțe osoase. (< engl. titanothere) Vezi definitia »
PLIU s.n. 1. Îndoitură, cută adâncă făcută la un obiect de îmbrăcăminte pentru a-i da lărgime, lejeritate și o formă oarecare. 2. Cută a unei formații anatomice. ♦ Ondulație a terenului (anticlinal și sinclinal). [< fr. pli]. Vezi definitia »
BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., scr. burgija. Vezi definitia »