gîlceávă (gîlcévi), s. f. – 1. Zgomot. – 2. Ceartă, sfadă. – 3. (Rar) Plantă (Delphinium consolida). – Megl. gîlceavă. Sl., dar etimonul exact este incert. În sl. apare glŭkŭ „sunet” (Miklosich, Lexicon, 130), bg. gălč „zgomot” (Skok 72), slov. golčati „a vorbi”. Der. cu -avă, ca în ispravă, iznoavă, pare a fi specifică rom., chiar dacă suf. este cu desăvîrșire sl. și neproductiv în rom.; în acest caz bg. gălčava ar proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 228; cf. și Berneker 367). După Conev 95 și DAR, rom. provine din bg. Der. gîlcevi, vb. (înv., a bîrfi; a se certa, a se ciorovăi); gîlcevos, adj. (certăreț); gîlcevitor, adj. (certăreț). – Din rom. provine mag. gercsáva „ceartă”, gercsávás „arțăgos” (Candrea, Elemente, 408). Vezi definitia »

SAXIFRÁGĂ s.f. Plantă erbacee care crește printre stânci. [Pl. -gi. / < fr. saxifraga, cf. lat. saxum – piatră, frangere – a sparge]. Vezi definitia »

VẤRȘĂ, vârșe, s. f. Unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pâlnie; vintir. [Pl. și: vârși] – Din scr. vrša. Vezi definitia »

moară neferecată / stricată expr. persoană guralivă. Vezi definitia »

spérlă (-le), s. f. – Funingine, negreală, spuză. – Var. șperlă. Origine incertă. Dacă acest cuvînt este expresiv, cum pare să indice suf., trebuie pornit de la ideea de „producere de scîntei”, cf. sfîrîi, pîrîi (se numește sperlă spuza care acoperă focul cu mult fum). Legătura cu sl. para „fum”, mag. pernje „cenușă fierbinte” (Cihac, II, 243) este dubioasă. – Der. șperli (var. șparli), vb. (a fugi, a o întinde; a fura), se leagă mai puțin de sensul actual al lui șperlă, decît de rădăcina lui expresivă (după Conev 61, din bg. spărljam, care pare să provină din rom.). Vezi definitia »