Definita cuvantului aur
ÁUR (lat. aurum) s. n. 1. Element chimic (Au; nr. at. 79, m. at. 196,97, densitate 19,3, p. t. 1.063 ºC, p. f. 2.600 ºC, duritate 2,5). Metal prețios de culoare galbenă, strălucitor, cel mai maleabil și mai ductil dintre metale, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în stare nativă, însoțind cuarțul, pirita, galena etc. și în nisipuri aurifere. A. este complet inert față de aer și apă, foarte rezistent din punct de vedere chimic, solubil numai în apă regală și cianuri alcaline. Funcționează în combinații în stările de valență 1 și 3. Se utilizează aliat cu cuprul sau argintul, pentru fabricarea de podoabe, obiecte de artă etc. Concentrația a. în aliaje se exprimă în carate. Cunoscut din antic. ♦ Loc. De aur = extrem de valoros. Nuntă de aur = a cinzecea aniversare a căsătoriei cuiva. 2. Lucru extrem de prețios; bani (de aur 1); avere, bogăție. ♦ Aur alb = energie produsă de forța apelor (curgătoare). Aur negru = a) cărbune (de pămînt); b) țiței.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu aur
VÚLTUR, vulturi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, cu ciocul lung, ascuțit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri; vultan. ◊ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. ◊ Compuse: vultur-bărbos sau vultur-cu-barbă, vultur-negru = vultur impunător, cu spatele brun-cenușiu, aripile negre, pântecele și pieptul galben-ruginiu; zăgan (Gypaëtus barbatus); vultur-pleșuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsală și albă pe partea ventrală, care se hrănește cu pește (Pandion heliaëtus). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. (Art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara. [Acc. și: vultúr] – Lat. vultur, -uris. Vezi definitia »
GIGANTOZÁUR s. m. reptilă uriașă erbivoră dinozauriană, lungă de aproape 40 m și având înfățișarea unei girafe. (< lat. gigantosaurus) Vezi definitia »
mur (múri), s. m. – Rug și fruct al arbuștilor din specia Rubus. – Mr. mur. Lat. mōrus (Pușcariu 1132; Candrea-Dens., 1173; Mușlea, Dacor., V, 619 și VIII, 212; REW 5696a), cf. it. moro. Rezultatul u ‹ o n-a fost explicat satisfăcător; der. din gr. ionic μοῦρον (Diculescu, Elementele, 481) sau din ngr. μουριά (Roesler 573) nu e probabilă. – Der. mură, s. f. (fructul murului), mr. (a)mură, cf., it., prov., cat., sp., port. mora, fr. mûre (REW 5696); muret (var. muriș), s. n. (tufiș de muri). Din rom. provin mag. múr (Edelspacher 19) și țig. sp. muri „frag” (Besses 111). Vezi definitia »
TÁUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. (Art.) Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus. Vezi definitia »
bulgúr (-ruri), s. n. – 1. Grîu măcinat mare. – 2. Mîncare gătită din acest grîu. – Mr. blugure, megl. bulgur. Tc. bulgur „griș” (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 352; Ronzevalle 52); cf. ngr. μπλιγούρι, bg. bulgur, sb. bungur. Pușcariu 234 îl deriva de la lat. *bulgulus, opinie la care a renunțat în DAR, probabil datorită dificultății prezentate în REW 1382. Vezi definitia »