Definita cuvantului brec
BREC2, brecuri, s. n. 1. Comandă dată de către arbitrul unui meci de box atunci când loviturile nu sunt regulamentare și la care boxerii sunt obligați să facă câte un pas înapoi pentru a se distanța unul de altul. 2. Punct obținut de un jucător de tenis împotriva adversarului său atunci când acesta are serviciul. – Din engl. break.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu brec
culbéc (culbéci), s. m. – Melc. – Var. culbeci, colbec(i), (cu)culbec, cucumelc, cotobelc, codobelc, cocobelc, cocobeică, cuculbeu, culcubeu, etc. Origine incertă, dar probabil expresivă. DAR tratează separat codobelc, pe care îl consideră der. de la coadă și berc, cu sensul de „fără coadă”, care se potrivește efectiv melcului; însă această der. nu pare naturală. Este mai probabil vorba de o repetiție expresivă, cu alternanța consoanelor, fenomen foarte cunoscut în toate limbile, cf. tura-vura, tanda-manda, cioc-boc, cîr-mîr, etc. Dacă se admite această ipoteză, plecîndu-se, cum pare că trebuie să se facă, de la limbajul copiilor, în care se folosesc exclusiv multe din var., am avea, plecînd de la melc, o formulă de tipul *melcu belcu (înțeleasă ca *mel cubelcu), care, cu reduplicarea sa firească *melcu cubelcu, este deajuns pentru a explica toate formele cuvîntului. Pînă acum sînt puține studii asupra acestuia. Pentru Philippide, II, 710, este pur și simplu obscură; Byck-Graur, BL, I, 23, cred că forma primitivă este cubelci, su sing. analog; iar Scriban o explică prin *ciulbec, metateză de la belciug. Vezi definitia »
berbéc (-ci), s.m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru bătut țăruși. – 3. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeațe, megl. birbęți, istr. birbęțe. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Pușcariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR menționează forma berbece ca cea de bază, și susține că berbec este o var. rară, în timp ce amândouă apar în mod paralel și cu frecvență aproape egală. Der. berbecar, s.m. (cioban), care poate fi și formație internă, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecărie, s.f. (turmă de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a cărui explicație cf. expresia spaniolă corespunzătoare, vuelta de carnero; berbecel, s.m. (berbecuț; șoim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs „bonetă” (Drăganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugerează o legătură cu vîngălac și cu tc. cumbalak, care nu par convingătoare. Vezi definitia »
HEC interj. Cuvânt care imită sughițul. – Onomatopee. Vezi definitia »
NOPTÁTEC, -Ă adj. v. noptatic. Vezi definitia »
AZTÉC, -Ă, azteci, -ce, s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoana care făcea parte dintr-o uniune de triburi amerindiene care au trăit în Mexic. 2. Adj. Care aparține aztecilor (1), privitor la azteci. – Din fr. Aztèque. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z