ILÉUS, ileusuri, s. n. (Med.) Ocluziune intestinală. [Pr.: -le-us] – Din fr. iléus. Vezi definitia »

Compus chimic ce face parte din clasa zaharidelor, alcătuit din două resturi de beta glucopiranoză; Este slab reducător, se oxidează cu reactivii Fehling si Tollens. Formula sa chimica este C12H22O11. Masa sa moleculara este 162. Vezi definitia »

TALÁMUS, talamusuri, s. n. Formație anatomică nervoasă cenușie care constituie o parte a encefalului și care este situată la baza creierului, având rol principal în integrarea excitațiilor senzitive și senzoriale care merg la scoarța cerebrală. – Din fr. thalamus. Vezi definitia »

CÁLUS subst. 1. Țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. ◊ Calus vicios = sudare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus. Vezi definitia »

ÚLCUS, ulcuse, s. n. 1. Ulcer (1). 2. Rană, umflătură. – Din lat., fr. ulcus. Vezi definitia »