LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ◊ Locaș sfânt (sau dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc). Vezi definitia »

GĂLBINÁȘ, gălbinași, s. m. Gălbior (2). – Din galben + suf. -aș. Vezi definitia »

pirgăuáș, pirgăuáșe, s.n. (reg.) clopoțel mic. Vezi definitia »

scobăiéș, scobăiéși, s.m. (reg.) scobar (scobai, poduț) mic; scobărel (pește mic de râu). Vezi definitia »

DĂLNĂÚȘ, dălnăușe, s. n. Leagăn facut dintr-o frânghie legată cu ambele capete de o creangă, bârnă, bară etc. în cărei buclă se așază o scândură sau o pernă și care se balansează. – A se dălnăi. Vezi definitia »