licărí (-résc, licărít), vb. – A luci, a scînteia. – Var. licuri, licura. Probabil din lucoare; rezultatul *lucuri s-ar fi disimilat, în formă mai puțin clară, cf. licurici. După Pascu, Arhiva, 1905, 130 și Pascu, I, 111, din lat. *luculĭre; după Tiktin și Scriban, legat de lat. lucēre. Conform ipotezei improbabile a lui Pușcariu, Dacor., IV, 735-8, cf. REW 5079a, dintr-un lat. *liquorāre, pentru liquere; după Herzog, Dacor., V, 493, din sl. likŭ „roată”. – Der. licărit (var. licăriș, licuriș), s. n. (scînteiere); licăritor, adj. (scînteietor); licăr, s. n. (scînteiere), pare o creație personală a lui Cezar Petrescu. Vezi definitia »

suvintrí, suvintrésc, vb. IV (reg.; despre oi) a tunde pe sub pântece, între picioarele dinapoi și împrejurul cozii; a tușina. Vezi definitia »

măzărí, măzărésc, vb. IV (reg.) 1. a se alinta, a face mofturi. 2. a bate smântâna pentru a alege untul. Vezi definitia »

HARACHÍRI s.n. Sinucidere prin tăierea pântecelui cu pumnalul, practicată în Japonia. [< fr., jap. hara-kiri]. Vezi definitia »

mătorí, mătorésc, vb. IV (înv.) 1. a îmbătrâni. 2. a se maturiza. Vezi definitia »