NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nici o) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nici o) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima. Vezi definitia »

ghíndă (ghínde), s. f. – 1. Fructul stejarului. – 2. Treflă, la jocul de cărți. – Mr., megl. gl’indă, istr. gl’inde. Lat. *glanda, de la glans, cu schimbare de decl. (Pușcariu 714; Candrea-Dens., 740; REW 3778; DAR), cf. alb. ljënde (Philippide, II, 643). Este de asemenea posibil să se plece direct de la glandem, cf. var. înv. și dial. ghinde. Der. ghindar, s. m. (stejar; cioară-de-cîmp; Garrulus glandarius), pe care Pușcariu 716, Candrea-Dens., 741 și REW 3774 îl derivă direct din lat. glandārius; ghindos, adj. (plin de ghindă); ghindoc, adj. (persoană bondoacă), cf. bondoc. – Cf. ghindură. Vezi definitia »

GIPSOTÉCĂ, gipsoteci, s. f. V. ghipsotecă. Vezi definitia »

STEATOLÍZĂ s.f. Disoluție și digestie a grăsimilor. [< fr. stéatolyse]. Vezi definitia »

naraclíță (-é), s. f. – Mînecă la costumul preoțesc. Sl. narąkvica (Tiktin). Sec. XVI, înv. Vezi definitia »