ursí (-sésc, -ít), vb. – 1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa și der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greșită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Pușcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s. n., predestinație, destin; s. m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s. f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s. m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s. f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner. Vezi definitia »

PARATIRISÍ, paratirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A băga de seamă, a fi atent, a observa. – Din ngr. paratiríso (viit. lui paratiró). Vezi definitia »

sinorisí¹, sinorisésc, vb. IV (înv.) 1. a băga de seamă; a acorda atenție. 2. (refl.) a-și face griji; a se potrivi. Vezi definitia »

ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A urmări pe cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a apucat o dată. – Ngr. ecollisa. Vezi definitia »

ADEVĂSI vb. 1. (Mold., Trans. N) A cheltui, a prăpădi. A: Să-ș adăvăsască toată vreamea sa petrecînd în călugărie. L SEC. XVII, 78r; cf. VARLAAM. C: Cu păcate spurcate îmi întinai sufletul și întru lene toată viață me o adevăsiiu. O, 55v. // B: cf. L ante 1693, 125r—125v. 2. (Mold.) A se extenua, a se istovi. Suindu-se în munte și adevăsîndu-se foarte și dobîndind boală de înflăciune, se cunoștea numai de pe graiu. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. odaveszni. Vezi și adevăsit, neadevăsit. Cf. pojivăi; bătogi, mîrșăvi, nemoști, vitioni, zămorî. Vezi definitia »