apriát adv. – Limpede, clar, lămurit. Origine necunoscută. Sensul este cel al lat. aperte. Nu apare în texte anterioare sfîrșitului sec. XVIII, și DAR pare a-l considera creație artificială a școlii latiniste, în acest caz nu este clar pe baza cărui model s-a format. S-a adus în discuție it. aprire, cu suf. -at de la curat, adevărat (Iordan, Arhiva, XXX, 221; REW 515; Scriban); este însă greu de crezut că latiniștii ardeleni care erau buni cunoscători ai it., ar fi format un part. apriat de la un vb. al cărui part. it. este aperto, și care corespunde rom. descoperit. Körting 723 se gîndea la lat. *apertatus, fiind combătut de Densusianu, Rom., XXXIII, 274. Mai curînd amintește de it. pria, lat. prius „înainte”; însă der. nu este clară. Löwe 25 propunea bg. na priat, dar cuvîntul nu ne este cunoscut. Totuși, originea sl. nu trebuie înlăturată. Vezi definitia »

DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at. Vezi definitia »

matostát (matostáturi), s. n. – Cornalină. Ngr. ματοστάτης, în loc de αίματοστάτης (Tiktin). Vezi definitia »

AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa. Vezi definitia »

PANICULÁT, -Ă adj. cu inflorescență în panicul¹. (< fr. paniculé) Vezi definitia »