Definita cuvantului disonanță
DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu disonanță
TROPĂÍTĂ s. f., prin analogie cu celelalte dansuri. v. TROPĂITA. s. f. sg. art. Numele unui dans popular românesc. [DEX '98] Vezi definitia »
DÚPLICĂ s.f. (Jur.) Răspuns la o replică. [Cf. fr. duplique, germ. Duplik, it. duplica]. Vezi definitia »
TERILÉNĂ s. f. / terilén s. n. fibră textilă sintetică de poliester. (< fr. térylène, engl. terylene) Vezi definitia »
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. Vezi definitia »
PROTEÍDĂ, proteide, s. f. (Biol.) Substanță chimică naturală formată prin combinarea unor proteine cu substanțe neproteice. – Din fr. protéide. Vezi definitia »