Definita cuvantului disonanță
DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu disonanță
BLEÁȘCĂ adj. invar. (Reg.) Leoarcă. – Cf. bleașc, fleașcă. Vezi definitia »
júlfă (júlfe), s. f. – 1. Sămînță de cînepă. – 2. Mîncare din sămînță de cînepă făcută terci. – Var. jolfă, jufă. Mag. zsufa „zeamă” (Drăganu, Dacor., IX, 210; DAR). Cihac, II, 161, pleca de la sl. jucha „zeamă”. În Mold. și parțial în Trans. De la var. jufă pare să provină juveală, s. f. (Trans., mămăligă cu untdelemn), cuvînt pe care DAR îl pune greșit în legătură cu jigală. Vezi definitia »
BIBLIOTÉHNICĂ s.f. Tehnica producerii materiale a cărții. [Cf. fr. bibliotechnie]. Vezi definitia »
BOÁNCĂ, boance, s. f. 1. Copac (gros și) scorburos. ♦ Ramură. 2. (Bot.) Crăiță. Vezi definitia »
BÂTĂ1, bâte, s. f. (Reg.) Bunică. Vezi definitia »