FÁCILE adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Ușor; accesibil. [< it. facile]. Vezi definitia »

BAINVILLE [bẽvíl], Jacques (1879-1936), istoric și publicist francez. Analist de mare pătrundere al fenomenelor istorice („Napoleon”, „A treia republică”). Vezi definitia »

bále s. f. pl. – Salivă spumoasă ce se prelinge din gură. – Mr. bală, megl. bal’ă. Lat. *baba (Pușcariu 180; Candrea, Éléments latins, I; REW 953; Candrea-Dens., 129; DAR; Pascu, I, 51; etimologia pare să fi fost semnalată pentru prima oară de Laurian-Massim și de Lambrior 379); cf. it. bava, fr. (bave), sp., port. baba. Rezultatul normal *ba nu se folosește la sing.; pe baza formei de pl. se formează uneori sing. analogic, bală, ca în dialecte. – Miklosich, Slaw. Elem., 14 și Cihac propun ca etimon al cuvîntului rom. pe cel sb. bale cu der. balav „bălos” și baliti „a-i curge balele”; este însă mai probabil un împrumut în sens invers (la fel consideră și Berneker 41). Der. bălos, adj. (cu bale; libidinos; alunecos); băloșa, vb. (a-i curge balele, a face spume la gură); băloșel, s. m. (ciupercă, Russula foetens); îmbăla, vb. (a murdări cu bale; a scuipa, a muia în salivă; a jigni, a ofensa); îmbălătură, s. f. (scuipătură; jignire, ofensă); îmbălora, vb. (a umple de bale; a ponegri, a vorbi de rău). – Din rom. trebuie să provină țig., sp. bajilé „bale” (Besses 32). Vezi definitia »

a-și bea mințile expr. a bea până la inconștiență sau nebunie. Vezi definitia »

foále s. n. pl. – 1. Aparat care servește la suflarea aerului. – 2. Burduf. – 3. Pîntece, burtă, stomac. – Mr. foaie, fol’, megl. foale, fol’uri, istr. foie, fol’. Lat. fŏllis (Pușcariu 629; Candrea-Dens., 614; REW 3422; DAR); cf. it., port. folle, prov., v. fr. fol, sp. fuellle. Sing. m., este rar și înv. Cu sensul de „burtă” nu pare necesară ipoteza unei legături cu bg. mešina „burduf” și „burtă” (G. Reichenkron, Z. slaw. Phil., XVII (1940), p. 156; Rohlfs, Differenzierung, 24). Der. foaleș, adj. (burtos); folar, s. n. (pieptar din blană de miel); folar, s. m. (înv., perceptor al dării pe brînza de burduf); folărit, s. n. (dare pe brînză, sec. XVII); folcel, s. n. (înv., burduf mic), der. cu suf. -cel, cf. măricel (după Pușcariu 638; Candrea-Dens., 615; și DAR, din lat. *fŏlicellus); folcuț, s. n. (burduf mic); folte, s. m. (burtos), a cărui der. nu pare clară (după Candrea-Dens., 614 și DAR, format pe baza lui burtea); foltic, adj. (Mold., mîncău); folticos, adj. (burtos; diform, slut), după o ipoteză riscantă a lui Bogrea, Dacor., I, 260, provine din ngr. φορτιϰός „grosolan”; înfoltit, adj. (burtos). – Cf. fuior, înfuleca. Vezi definitia »