băț (béțe), s. n. – Bucată de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultățile pe care le prezintă nu sînt de netrecut. Pledează în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, și absența acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicații date pînă acum, nu par convingătoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se referă la sl. bŭtŭ „sceptrum” (› rom. bîtă), de unde provine și mag. bot; însă ipoteza sa lasă neexplicată transformarea lui t în ț. DAR pune în legătură cuvîntul băț cu bîtă, ca mai sus, și cu mag. pa(l)ca; pentru dificultățile prezentate de această analogie, cf. Skok, 62. Există și unii care caută explicația în lat. După Pascu, Lat., 256, din lat. *vĭttum, și acesta de la vitta; totuși, rămîne nelămurită alterarea consoanei finale. Scriban se gîndește la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde și calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridică mari dificultăți. Der. bățos, adj. (fibros; drept, țeapăn; îngîmfat, plin de sine); bețigaș, bețișor, s. n. *dim. al lui băț). Vezi definitia »

BOLȚ, bolțuri, s. n. Piesă de legătură între un piston și o bielă. – Din germ. Bolzen. Vezi definitia »

CLEANȚ, cleanțuri, s. n. (Reg.) Stâncă prăpăstioasă; colț de stâncă. – Sb. klanac. Vezi definitia »

marț s. m. – La anumite jocuri, a lăsa pe cineva „falit”. – Var. (înv.) marți. It. marcio, marzo, prin intermediul tc. mars (T. Papahagi, GS, VII, 296; cf. Tiktin). Vezi definitia »

PODÚȚ¹, poduți, s. m. (Iht.) Scobar. – Din magh. paduc. Vezi definitia »