CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o parte dintr-o suprafață, p. ext. un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour. Vezi definitia »

FAURMÁUR s. m. (Pop.) Meștergrindă. [Pr.: fa-ur-ma-ur] – Et. nec. Vezi definitia »

KIESELGÚR s. n. Rocă sedimentară silicioasă, formată prin depunerile cochiliilor unor alge microscopice monocelulare; diatomit, pămânțel. [Pr.: chiz-] – Din germ. Kieselgur. Vezi definitia »

SILÚR, siluri, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina verticală, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealaltă cu flori albe, cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur. Vezi definitia »

strămúr, strămúri, s.m. (înv.) 1. băț lung și ascuțit cu un ac în vârf cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurare. 2. imbold. Vezi definitia »