DEMIÚRG s.m. 1. Conducător al anumitor cetăți antice. ♦ Nume dat în Grecia antică meșteșugarilor, precum și cântăreților, medicilor și prezicătorilor. 2. Creator; principiu activ, făuritor al lumii în unele concepții filozofice idealiste; (p. ext.) principiu creator. [Pron. -mi-urg. / < fr. démiurge, it. demiurgo, lat. demiurgus, gr. demiurgos – meșteșugar]. Vezi definitia »

BERG, Aksel Ivanovici (1893-1976), radiotehnician rus. Lucrări în domeniile proiectării generatoarelor cu tuburi electronice și problemelor de stabilizare a frecvenței. Vezi definitia »

NEUROCHIRÚRG s.m. Specialist în neurochirurgie. [Cf. germ. Neurochirurg, it. neurochirurgo]. Vezi definitia »

tîrg (-guri), s. n. – 1. Loc întins într-o localitate unde se vînd vite, cereale, lemne etc., obor. – 2. Contract, afacere încheiată. – 3. Piață, hală. – 4. Oraș, orășel. – 5. Tranzacție, vînzare-cumpărare. – 6. Învoială, înțelegere, discuție, sume date și primite. Sl. trŭgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 401; Conev 77), cf. rus. torg „obor”, alb. treg. Legătura cu un preromanic *terg (Lozovan, ZRPh., LXXXIII, 128 și 134) este posibilă, dar nu pare suficient documentată. Prima organizare administrativă a tîrgurilor este cea a lui Alexandru Lăpușneanu, în 1561. Der. tîrgar, s. m. (înv., zaraf, bancher; Trans., cumpărător, client); tîrgoveț, s. m. (orășean, locuitor al orașului), din sl. trŭgovĭcĭ; tîrgoveață, s. f. (orășeancă); tîrgoveți, vb. refl. (a se face orășean); tîrgui, vb. (a cumpăra; refl., a se tocmi, a discuta prețul; înv., a cădea la învoială), din sl. trŭgovati; tîrguială, s. f. (învoială; cumpărătură). De aici și Tîrgoviște, numele unui oraș, vechea capitală a Munteniei, cf. bg. tèrgovište, și expresia gură de Tîrgoviște „gură-rea”, pe care Weigand, Jb., XVI, 76, o interpretează greșit pornind de la înțelesul Tîrgoviște „tîrg în general”, cf. Tiktin; e sigur că acest cuvînt se folosea înainte ca nume comun, dar la fel de clar este că expresia se datorează reputației de care se bucurau femeile din orașul cu același nume. Vezi definitia »

PRELÁRG s. n. (Rar) Întindere vastă, spațiu întins. ◊ Loc. prep. În prelargul = în largul, pe întinsul, în cuprinsul. – Pre² + larg. Vezi definitia »