Definita cuvantului beirut
BEIRUT (BEYROUTH), cap. Libanului, port la M. Mediterană; 1,68 mil. loc. (1982, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Pr. centru politic, comercial și bancar al țării. Constr. de mașini. Ciment; rafinărie de petrol. Ind. alim., de tricotaje și de prelucr. a pieilor. Patru universități (între care una franceză și alta americană). Marea Moschee (1291). Muzee. Anticul Berytos, în ev. med. s-a aflat în stăpînirea arabilor, a cruciaților (1110-1187 și 1197-1291), iar mai tîrziu a turcilor otomani (1516-1918). Centru ad-tiv al terit. „Marele Liban”, sub mandat francez (din 1920), B. devine cap. rep. independente Liban (din 1943). Structura populației – musulmani, creștini și refugiați palestinieni (după 1975) – a provocat violente lupte de stradă soldate cu numeroase victime și distrugerea practic a orașului.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu beirut
NECERNÚT adj. v. DIN (VII). (Construcția prepozițională indică materia din care este făcut un lucru) Mămăligă din făină necernută. [DEX '98] Vezi definitia »
TĂCÚT2, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea. Vezi definitia »
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Pătrunzător, puternic, violent. Senzațiile erau tari, acute (CAMIL PETRESCU). 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză; brusc. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit. – Lat. lit. acutus (it. acuto). Vezi definitia »
scut (-turi), s. n. – Pavază, apărătoare de piele. Lat. scūtum (Pușcariu 1568; REW 7759); cf. alb. skjut (Philippide, II, 654), logud. iskudu, prov., cat. escut, fr. écu, sp., port. escudo. – Der. scutar, s. n. (înv., scut); scutar (var. scutaș), s. m. (scutier); scuti, vb. (înv., a proteja, a pune la adăpost; înv., a cruța, a menaja, a păstra; a salva; a ierta, a se dispensa, a se păstra), a cărui formație este normală (cf. sp. escudar), fără să fie nevoie să se recurgă la sl. (Candrea); scuteală, s. f. (Trans., protecție, adăpost, iertare, dispensă, scutire, privilegiu); scutelnic, s. m. (țăran scutit de bir; soldat care slujea în miliție pentru a fi scutit de biruri), de la cuvîntul anterior (legătura cu sl. skotŭ „oaie”, propusă de Miklosich, Slaw. Elem., 45 și Miklosich, Lexicon, 849, este greșită); scutire, s. f. (iertare, dispensă); scutitor, adj. (protector); scutier, s. m., din fr. écuyer adaptat la scut. Vezi definitia »
CALICUT v. Kozhikode. Vezi definitia »