descălecá (descálec, descălecát), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se așeza într-un loc determinat. – Var. descălica. Mr. discalic. De la încăleca, după echivalența încuia-descuia, îmbrăca-desbrăca, etc. Totuși, se are în vedere adesea posibilitatea unui lat. *dĭscaballĭāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteză puțin probabilă, mai ales dacă se ține seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datorează desigur unei influențe turanice, căci se știe că anumite seminții turanice trăiau în corturi portabile și că, pentru ele, „a descăleca” însemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descălecat, s. n. (acțiunea de a descăleca; întemeiere, colonizare); descălecător, s. m. (întemeietor); descălecătură, s. f. (înv., întemeiere). Vezi definitia »

REUNIFICÁ, reunífic, vb. I. Tranz. A unifica din nou. – Re¹- + unifica (după fr. réunifier). Vezi definitia »

ORBECÁ, órbec, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A orbecăi. – Din orb². Vezi definitia »

RECLASIFICÁ vb. tr. a face o nouă clasificare. (< re¹- + clasifica) Vezi definitia »

PARCÁ vb. I. tr. A așeza într-un parc (3) [în DN] (autovehicule); a gara. [< fr. parquer]. Vezi definitia »