schit (schituri), s. n. – Mănăstire mică izolată. Ngr. σϰήτη ‹ mgr. ἀσϰητής „ascet” (Murnu 50), prin intermediul sl. skitŭ (Tiktin; Conev 108). – Der. schitean, s. m. (călugăr care aparține unui schit). Vezi definitia »

poligít, -ă, adj. (pop.) împodobit (cu cusături, șnururi, panglici etc.) la poale; (despre cojoace) cu o bordură de blană la poale; polărit. Vezi definitia »

IEȘÍT¹ s. n. Faptul de a ieși. – V. ieși. Vezi definitia »

SILVINÍT s.n. Amestec natural de silvină și sare gemă, folosit ca îngrășământ agricol. [< fr. sylvinite]. Vezi definitia »

OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui. Vezi definitia »