ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță (Esox lucius). ◊ Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. štuka. Vezi definitia »

GLÁNDĂ s. f. (anat.) organ (epitelial) care produce o anumită secreție. (< fr. glande) Vezi definitia »

GHIOÁGĂ, ghioage, s. f. 1. Armă veche de luptă, alcătuită dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat și ghintuit. P. gener. Ciomag, bâtă, măciucă. 2. Capătul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage (1). – Et. nec. Vezi definitia »

DUGHENÍȚĂ, dughenițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui dugheană. Vezi definitia »

PTÓZĂ, ptoze, s. f. Fenomen patologic constând în deplasarea în jos a unui organ, de obicei ca urmare a slăbirii și a relaxării unor ligamente de susținere. – Din fr. ptôse. Vezi definitia »