CASTÉL s.n. 1. Construcție fortificată, medievală, prevăzută de obicei cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și cu șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare, luxoasă, clădită după arhitectura medievală. ◊ Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; castel de apă = construcție de beton armat în care se păstrează apă pentru alimentarea unor fabrici, locuințe etc. 2. Fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn care sunt situate pe suprastructura unei nave. [Pl. -le, -luri. / < lat. castellum, cf. pol. kastel, germ. Kastell, it. castello]. Vezi definitia »

HOTÉL s.n. Clădire amenajată pentru închirierea de camere mobilate pe termen scurt mai ales călătorilor. [Pl. -luri, -le, var. otel s.n. / < fr. hôtel]. Vezi definitia »

NEOCEREBÉL s. n. parte recentă filogenetic a cerebelului. (< neo- + cerebel) Vezi definitia »

tembél (-lă), adj. – Nepăsător, inert. – Mr., megl. timbel. Tc. (per.) tembel (Șeineanu, II, 355; Lokotsch 2064; Ronzevalle 67), cf. ngr. τεμπέλης, bg., sb. dembel. – Der. tembelîc, s. n. (indolență, apatie); tembelism, s. n. (indolență). Vezi definitia »

cinsățél, cinsățeá, adj. (reg.) încins, împodobit. Vezi definitia »