INSTRÚCȚIE s. f. 1. ansamblu de cunoștințe predate sau căpătate prin studiu organizat; învățătură, învățământ. 2. pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. (jur.) fază procedurală în desfășurarea proceselor constând în adunarea și cercetarea probelor. ♦ judecător de ~ = (în unele țări) magistrat care cercetează cauzele penale. (< fr. instruction, lat. instructio) Vezi definitia »

STEREOCARTOGRAFÍE s. f. Procedeu de întocmire a hărților cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographie. Vezi definitia »

mânzăláie s.n. pl. (reg.) firele care rămân afară din spată pe războiul de țesut. Vezi definitia »

CARDIOMALACÍE s.f. (Med.) Distrofie a mușchiului cardiac. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. cardiomalacie, cf. gr. kardia – inimă, malakia – înmuiere]. Vezi definitia »

ERGONOMÍE s.f. Disciplină care studiază condițiile și metodele de muncă în scopul îmbunătățirii posibilităților de a folosi mașina. [Gen. -iei. / < fr. ergonomie, cf. gr. ergon – lucru, nomos – normă]. Vezi definitia »