ud (-dă), adj. – 1. Înmuiat. – 2. Umed. – 3. (S. n.) Urină. – Mr., megl., istr. ud. Lat. ūdus (Pușcariu 1785; REW 9030), cf. vegl. yoit. – Der. uda, vb. (a muia, a umezi; a iriga, a trece un rîu printr-o regiune determinată; a urina; fam., a însoți o mîncare cu băutură); udat, s. n. (umezit; acțiunea de a urina); udătură, s. f. (muiere, umezire; înv., secreție, umoare; ciorbă, supă, aliment lichid; mîncare în general; băutură, vin; rouă); udeală, s. f. (umezeală, rouă; fam., băutură). Uda (mr., megl., istr. ud), trebuie să ajungă la lat. udāre (Pușcariu 1786; REW 9029). Vezi definitia »

ÁPUD prep. Termen folosit pentru a trimite la un text care servește de izvor informativ. [Abrev. ap. / < lat. apud – la]. Vezi definitia »

ARDUD, com. în jud. Satu Mare, în C. Someșului; 6.809 loc. (1991). Fabrică de mobilă. Centru viticol. Stație de c. f. Ruinele unei cetăți din sec. 15; biserică (sec. 15, refăcută în sec. 19 și 20). Vezi definitia »

agúd (agúzi), s. m. – Dud (Morus nigra, morus blanca). Sl. *agoda (Hasdeu 534; DAR), a cărui existență se deduce din forma rom., și din sb. jagoda „fragă”. – Der. agudă, s. f. (dudă). Vezi definitia »

lud², luzi, s.m. (reg.) copil. Vezi definitia »