gherghéci (-i), s. m. – 1. Varietate de mușcată (Geranium pratense). – 2. Plantă (Erodium cicutarium). – Var. gherghetin. Bg. gergeč „biban” (Scriban). Pentru semantism, cf. celălalt nume al plantelor, ciocul berzii sau pliscul cucoarei. Vezi definitia »

ipróci adv. (înv.) și celelalte, și așa mai departe, etcaetera. Vezi definitia »

PRICHÍCI, prichiciuri, s. n. (Pop.) Margine îngustă, ieșită în afară, în formă de poliță¹, la horn, la cuptor sau la vatra țărănească. ♦ Marginea de jos a ferestrei, ieșită în afară ca o streașină. – Din ucr. prypičok. Vezi definitia »

ciucí (-césc, -ít), vb. – 1. A se ghemui, a se lăsa pe vine. – 2. A mototoli, a încreți, a zbîrci. – 3. A strînge, a îngrămădi. Sl. čučati (DAR), cf. sb. čučati „a se lăsa pe vine”, mag. csucsulni „a sta jos”; însă ar putea fi vorba și de o formație spontană. – Der. ciuciuli (var. ciocioli), vb. (a se ghemui; a zbîrci, a încreți) prin intermediul finalei expresive -li (cf. Graur, BL, IV, 91), fiind improbabilă der. propusă de Philippide, Bausteine, 54, de la ciuli; ciuciulete, s. m. (ghemotoc, dop, cocoloș; bobină; ciupercă, zbîrciog). Ca și în alte cazuri, sînt forme care coincid cu alte formații spontane, cf. mr. ciuciulă (culme), ce pare a indica dependența de rădăcina expresivă ciucă; mr., megl. ciuciulian „ciocîrlie”, în legătură cu bg. kukuletka, cuvînt rar. Pe de altă parte, ciuciuli ajunge să se confunde cu giugiuli, în sensul în care îl folosește Cantemir, de „a netezi, a mîngîia”, cf. ciuciula, vb. (Trans., a mîngîia). După Graur, BL, V, 223, ciuciulete s-ar explica plecîndu-se de la țig. ciuci „penis”, ipoteză puțin probabilă. – V. și ciuli. Vezi definitia »

BECI, beciuri, s. n. 1. Încăpere subterană (construită în subsolul unei clădiri), unde se păstrează alimente, lemne de foc etc. V. pivniță, celar. 2. Închisoare (în subsolul unei clădiri). – Cuman bec. Vezi definitia »