IDIOMATÍSM s.n. (Lingv.) Particularitate lingvistică proprie unui anumit idiom, unei anumite limbi. [Pron. -di-o-. / cf. fr. idiomatisme, it. idiomatismo]. Vezi definitia »

NOMINALÍSM s.n. Curent în filozofia medievală care susținea că numai lucrurile individuale sunt reale, iar noțiunile generale, fiind doar simple nume ale acestor lucruri, nu există independent de ele. [Cf. fr. nominalisme < lat. nomen, nominis – nume]. Vezi definitia »

ANTIUMANÍSM s. n. Orientare în filozofie, în artă etc. care neagă posibilitatea de desăvârșire a ființei umane, precum și demnitatea, valoarea ei. [Pr.: -ti-u-] – Anti- + umanism. Vezi definitia »

BUDÍSM (‹ fr.) s. n. Religie apărută în India, în sec. 6-5 î. Hr., a cărei întemeiere este atribuită lui Buddha. Doctrina b. presupune egalitatea oamenilor în fața suferinței și dreptul tuturor de a curma suferința și de a ajunge la nirvana, prin efort propriu, fără ajutorul nici unui zeu. Proclamat religie de stat în sec. 3 î. Hr. sub regele Asoka. A evoluat în trei mari direcții hinayana sau „micul vehicul”, fidel învățăturii lui Buddha; mahayana sau „marele vehicul”; vajrayana sau „vehiculul tantric”. Răspîndit în China, Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Uniunea Myanmar, Thailanda, Vietnam. Vezi definitia »

GINANDROMORFÍSM s. n. (biol.) prezența la un individ dintr-o specie dioică a unor părți ale corpului, tipic femele, și al altora, tipic mascule. (< fr. gymnandromorphisme) Vezi definitia »