Definita cuvantului aproba
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu aproba
A SE PLIMBA a da o raită, a face o talpă, a lua o gură de aer. Vezi definitia »
a face umbră pământului degeaba expr. a nu fi în stare să realizeze nimic; a nu fi bun de nimic. Vezi definitia »
ALIMBÁ vb. I. tr. A descărca o parte din marfa dintr-o navă în altă navă spre a o ușura. [< limb]. Vezi definitia »
a ști unde-i buba expr. 1. a fi conștient de sursa unui necaz. 2. a depista cauza unei defecțiuni. Vezi definitia »
întrebá (întréb, întrebát), vb. – 1. A pune întrebări spre a afla un răspuns. – 2. A cerceta, a examina. – 3. A cere informații, lămuriri despre, a se interesa. – Mr. ntreb, ntribare, megl. antreb, antribare, istr. ăntreb. Lat. interrogāre (Pușcariu 891; Tiktin; DAR), cf. v. fr. anterver, prov. antervar, astur. entrugar (Menéndez Pidal, RFE, 1920, 35). Este dublet al lui interoga, vb., din lat. interrogare (sec. XIX). Rezultatul g › b, care apare și în lingua › limbă, i-a făcut pe unii cercetători să se gîndească la necesitatea unei forme lat. *interguāre (Meyer-Lübke, Rom. Gramm., I, 439; Rosetti, I, 76), presupunîndu-se că numai -gu- putea trece la b; dar această supoziție nu pare întemeiată. – Der. întrebător, adj. (interogativ); întrebare, s. f. (acțiunea de a întreba; problemă, chestiune; cercetare, informare); întrebăciune, s. f. (înv., întrebare, cercetare). Vezi definitia »