deság (desági), s. m. – Traistă de formă specială, alcătuită din doi saci de pînză egali, care se poartă în echilibru, agățați de umăr. – Var. desagă. Mr. disagă, tisagă, megl. disagă, istr. bisagă. Ngr. δισάϰϰι sau δισάϰϰιον, format ca lat. bisaccium (Tiktin; Candrea; Pascu, II, 32; Scriban) și probabil încrucișat cu ngr. σάγη „bagaj”; cf. bg. disagi, bisagi (după Cihac, II, 94 și Conev 65, rom. ar proveni din bg.), it. bisacce (› istr.), fr. besace. – Der. desăgar, s. m. (călugăr care caută mîncarea și o transportă în desagă; călugăr cerșetor; cerșetor); desăgăriță, s. f. (călugăriță care aduce mîncare la mănăstire); desăgi, vb. (a încărca prea mult, a împovăra; a deșela). Vezi definitia »

GIROVÁG s.m. (Liv.) Vagabond, rătăcitor. ♦ Călugăr cerșetor. [< lat.t. gyrovagus, cf. fr. gyrovague]. Vezi definitia »

FAG²(O)-, -FÁG, -FAGÍE elem. „mâncare, nutriție, ingestie”. (< fr. phag/o/-, -phage, -phagie, cf. gr. phagein, a mânca) Vezi definitia »

ZOOFÁG, -Ă adj. Care se hrănește cu carne de animale. [Pron. zo-o-. / < fr. zoophage]. Vezi definitia »

vălmășág s. n., pl. vălmășáguri Vezi definitia »