URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere). Vezi definitia »

mosorî, mosorăsc, vb. IV (reg.) a se umfla, a se tumefia (rana, buba). Vezi definitia »

SOBORÎ́, soborăsc, vb. IV. Intranz. (Rar) A ține sobor, a se aduna la o consfătuire. – Din sobor. Vezi definitia »

STOBORÎ́, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Trans.) A îngrădi cu stoboruri², uluci. (stobor² + suf. -î) Vezi definitia »

omorî (omór, -ít), vb. – A ucide. – Var. (înv.) umori. Mr. mor(omurescu), (o)murire. Sl. umoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227), cf. bg. omorjavam. Cuvînt de uz general (ALR, I, 289-90). – Der. omor, s. n. (moarte, omucidere, asasinat); omorîtor, adj. (ucigaș, asasin); omorîciune, s. f. (înv., moarte). Vezi definitia »